Incet incet!
Asa imi zice mereu… fix fin o facem astazi! Pasiune, putin zis cand sunt cu tine 
N-am ce face, n-am ce face….
stii bine ca am ceva cu tine; cu tine, cu buzele, cu modul tau de a te misca. Tu chiar nu vezi cat de stramti sunt blugii aia pe tine? hai sa fim relax, hai sa fim high…hai azi sa spunem pas, sa ne aruncam telefonul pe geam, sa fim numai noi azi…egoist sunt, si ce ai cu asta?
Daca ai tai nu te-ar impartii cu mine, eu de ce as face-o cu ei?
Dar ce vad? nori negri se apropie de noi doi, ploua, tu tipi, te sperii, parca ai si rade putin. Grabita intri in scara. Eu raman afara, singur, cu hainele ude. Apa asta nu-e de ploaie, este apa sarata. Si de ceva timp ea imi adapa supararea, nelinistea, singuratatea…
Si tu ai ramas acolo, fericita…oare?
Asa cum sunt acum… caut prin amintiri, le rasfoiesc usor, pentru ca nici o fila nu vreau sa dispara, nu acum, prefer ca timpul sa le dezintegreze …
Stau si ma uit la fel de fel de discutii dintre noi doi. Ce de spume fac. Ma atac singur, imi imaginez tot felul de motive pe care puteam sa ti le reprosez ca sa iti inchid gura dar nu le-am gasit atunci. Daca ai sti cat ma oftici. Te-as ucide, din dragoste, sunt un pacifist, numai ca as arde impreuna cu tine sa stiu ca ramai acolo unde iti e locul, langa mine. Chestia e ca indiferent ce imi faci, acel lucru ajunge sa imi placa, si sa devin dependent de plans, ras, palme si saruturi. Cred ca la fel de usor cum vine, la fel de usor se si duce, si mai cred ca pana la urma asa sunt cu totii, li se uraste cu binele. Dupa atata timp, ce primim in schimb?
Dar pana la urma asta suntem cu totii, dansatori balbaiti pe ritmurile vietii. Dar pana la urma asa suntem cu totii, singuri; singuri luam orice decizie importanta a vietii…
Un bun prieten mi-a spus ca asta inseamna maturitate; asa e, dar eu o consider pierdere…
Nu vreau, nu visez, nu o sa pot, nu o sa ezit, nu te inlocuisc. Am alergat prin ani dar n-am stiu ca existi. Doi copii s-au intalnit. Si de atunci am ucis orogliu, am uitat de mine.
Alaturi de ea am invatat ce frumos e sa reusesti in doi. Am invatat sa regret, sa plang, sa rad ca un copil, sa lupt pentru ce imi doresc. Fara ea mi-am dat seama cum este sa te simti singur desi esti incojorat de multa lume. Fara ea am ajuns sa imi urasc casa. Nu pot sa imi aduc aminte nimic rau, unde e ea in gandul meu, este si dragoste, si fericire, putina lacrima, dar care a meritat.
adio…
P.S. – dupa atat timp de pauza de scris sper ca v-a placut
