justify…

Deschid usa.   Nu o inchid, nu am cum, nu am rabdare.  Arunc cheile, ma impiedic, adidasii parca sunt mai stramti, nu vor sa sara de pe mine. Doar tricoul ma asculta; tu ma saruti; inima danseaza iar, brusc culcus moale sub mine, trup moale peste mine, nebunie. Da, simt ca o iau razna, si tot ce vreau acum esti tu si sa fii numai a mea. Tot ce e bun, e bun doar daca e de mai multe ori, asa ca iar ma apropii, tu  ma alungi, ma plimbi pe soseaua visurilor tale…

Precis mi-ai furat inima si gandul, respiratia si puterea. Nu sunt curios unde le-ai pus; doar ai grija cat de mult ma ranesti…

Stiu, nu se gandeste deloc la mine, numai asta-ti afuma isteria. Sa numai crezi asta; mereu dar absolut mereu mi-ai desenat realitatea exact cum iti place tie; si ai curaj sa spui ca nu sunt la cheremul tau?

Si spune domnisoara W, cati pasi oferi, cate litere pictez sau cate sunete ne canti , esti in stare sa imi scuturi buzele de praf de tot atatea ori? Eu pariez ca da!

Ce am cu tine nu am usor, am cladit impreuna un castel cu pereti de lacrimi, fereastra de rabdare, usa de sentimente, pe masa am asezat dragoste si ne-am hranit cu ea zi de zi.  Am respins orice colindator sau colindatoare timpurie, am ramas doar noi. Si acum de la cap…